Sari la conținut

Ghid 2026

Cheltuieli deductibile pentru PFA, pe activitatea ta

Ce poți scădea din venit înainte de calculul taxelor, în ce proporție și cu ce documente. Peste 75 de cheltuieli explicate, pentru PFA și PFI în sistem real.

Trei condiții pentru orice cheltuială

O cheltuială e deductibilă pentru un PFA în sistem real doar dacă le îndeplinește pe toate trei:

  1. E făcută pentru activitate, adică ajută la obținerea venitului.
  2. E plătită efectiv în anul respectiv. Evidența în partidă simplă urmărește plățile, nu facturile primite.
  3. E justificată cu un document pe numele și codul fiscal al PFA-ului: factură sau bon fiscal cu CIF, pentru sume de până la echivalentul a 100 de euro.

Fiecare 1.000 de lei deduși scad baza pentru CASS și impozit. La un PFA peste plafoanele de CAS, economia e de aproximativ 190 de lei la fiecare 1.000 de lei de cheltuieli documentate.

Ghid interactiv

Află ce poți deduce pentru activitatea ta

Alege activitatea, apoi categoria. Fiecare cheltuială are regula de deducere, limita, documentele de care ai nevoie și temeiul legal. Încadrarea finală o face contabilul, pe documentele tale.

Lista de cheltuieli nu poate fi încărcată acum. Revino în câteva minute sau scrie-ne și îți spunem cum se încadrează cheltuiala ta.

Întrebări

Despre cheltuieli deductibile

Ce sunt cheltuielile deductibile pentru un PFA?

Sunt cheltuielile făcute pentru a obține venituri din activitatea ta, pe care le poți scădea din încasări înainte de calculul taxelor. Fiecare leu dedus reduce baza pe care se aplică impozitul și CASS.

Ca să fie acceptată, o cheltuială trebuie să îndeplinească trei condiții: să fie legată de activitate, să fie plătită efectiv și să fie justificată cu un document pe numele și codul fiscal al PFA-ului, de exemplu o factură sau un bon cu CIF.

Pagina întrebării
Ce trebuie să conțină un bon ca să fie deductibil?

Bonul trebuie să aibă tipărit codul fiscal al PFA-ului. Un bon fiscal cu CIF-ul cumpărătorului ține loc de factură simplificată dacă valoarea lui nu depășește echivalentul a 100 de euro.

Pentru sume mai mari cere factură pe numele PFA-ului. Un bon fără CIF, chiar dacă e pentru o cheltuială legată de activitate, nu poate fi dedus.

Pagina întrebării
Pot deduce cheltuielile cu mașina pe PFA?

Da, dar de regulă doar 50%. Pentru autoturismele folosite și în scop personal, cheltuielile (combustibil, întreținere, reparații, leasing) sunt deductibile în proporție de 50%.

Deducerea integrală e posibilă doar dacă mașina e folosită exclusiv pentru activitate și poți dovedi asta, de exemplu cu foi de parcurs completate pentru fiecare deplasare. Pentru majoritatea PFA-urilor de servicii, regula de 50% e varianta realistă.

Pagina întrebării
Pot deduce chiria și utilitățile dacă lucrez de acasă?

Da, proporțional cu suprafața folosită pentru activitate, dacă locuința este și sediul PFA-ului, pe bază de contract de comodat sau de închiriere.

Dacă biroul ocupă, de exemplu, 15% din suprafața locuinței, poți deduce 15% din chirie, curent, gaz, internet și întreținere. Proporția trebuie să fie justificabilă și aplicată constant.

Pagina întrebării
Cum se deduc echipamentele scumpe, cum ar fi un laptop?

Depinde de valoare. De la 1 ianuarie 2026, bunurile sub 5.000 de lei se deduc integral, în anul în care le plătești; până la finalul lui 2025, pragul era de 2.500 de lei. De la 5.000 de lei în sus, dacă folosești bunul mai mult de un an, el devine mijloc fix și se deduce treptat, prin amortizare, pe durata de utilizare stabilită de lege.

Un laptop de 8.000 de lei, de exemplu, nu scade venitul net cu 8.000 de lei în anul cumpărării, ci cu o parte din valoare în fiecare an. Contabilul stabilește durata și ține registrul de amortizare.

Pagina întrebării
Cum încarc cheltuielile ca să plătesc mai puțin?

Faci o poză bonului din aplicație sau încarci PDF-ul primit pe email. OCR-ul extrage CUI-ul, data și suma, iar contabilul validează încadrarea corectă, adică deducere de 50% sau de 100%, în funcție de tipul cheltuielii.

Pagina întrebării

Îți luăm birocrația de pe cap începând de luna asta.

Îți faci contul în câteva minute, alegi planul și semnezi procura. De acolo încolo noi cerem dosarul de la contabilul anterior, verificăm ce s-a depus și preluăm evidența.

Preluarea dosarului de la vechiul contabil nu costă nimic în plus.